Noua lege a pensiilor aduce o serie de modificări privind cumulul pensiei cu alte venituri precum salariul. Astfel, Casa Națională de Pensii a venit cu o serie de precizări.
Pensionarii înregistrați la sistemul public de pensii pot cumula pensia venituri din: activități pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal; activități în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr. 111/2022, pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, indiferent de nivelul veniturilor, transmite observatornews.ro.
O nouă modificare adusă Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii este că și pensionarii de invaliditate pot cumula pensia cu alte venituri, indiferent de gradul de invaliditate.
Legea prevede ca în anumite cazuri, pensia nu poate fi cumulată cu alte venituri. Aceste situații sunt următoarele: soţul supravieţuitor beneficiar al unei pensii de urmaş, care realizează venituri lunare mai mari decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată (3.700 lei începând cu data de 1 iulie 2024); beneficiarul unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare, fie în baza unui contract individual de muncă, fie în baza unui raport de serviciu.
Pensia anticipată nu poate fi cumulată nici în cazul în care persoanele desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti. De asemenea, nici membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale cărui drepturi și obligații sunt asimilate, nu beneficiază de cumularea pensiei cu alte venituri.
Pentru a valorifica stagiul de cotizare acumulat după data pensionării, pensionarii pentru limită de vârstă pot cere recalcularea pensiei prin includerea acestuia, conform prevederilor legale, o singură dată pe an calendaristic. „Stagiul de cotizare realizat în regim de cumul nu intră în calculul punctelor de stabilitate”, a explicat CNPP.