Ce mesaj important a transmis ministrul Mediului turiștilor, după ce o substanță neagră, cu aspect buretos, apăruse pe litoralul românesc. Ce s-a descoperit în urma verificărilor

Publicat: 20 06. 2024, 18:09
Sursa foto: Arhivă personală

A fost alertă la malul Mării Negre, miercuri, după ce mai mulți turiști au observat în apă o substanță suspectă, de culoare neagră și cu aspect buretos.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a ținut să transmită, însă, că apa din Marea Neagră este sigură pentru îmbăiere, iar oamenii nu sunt în pericol.

Turiștii au observat acea substanță, miercuri, 19 iunie 2024, în timp ce se aflau la plajă.

„Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat joi, 20 iunie 2024, că apa Mării Negre este sigură pentru turiști. „Nu există niciun pericol pentru turişti”,a transmis acesta.

„Am fost informat începând de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat în cadrul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor unde Agenţia de Protecţie a Mediului din judeţul respectiv, de cele mai multe ori, sau Garda de Mediu, comisariatul judeţean sau orice altă instituţie semnalează astfel de fenomene. Cred că important, pe de-o parte, este identificarea exactă a situaţiei, la fel cum, atunci când situaţia o impune, bineînţeles că obligaţia autorităţilor este aceea de a preveni şi de a comunica persoanelor care pot fi afectate pentru a se lua măsurile în timp real. Din informaţiile pe care le am astăzi nu există niciun pericol pentru turişti”, a precizat ministrul Mircea Fechet, conform Adevărul.

Ministrul a mai spus că „disconfort poate însemna şi o cantitate mare de alge la mal”, însă a subliniat că vrea să delimiteze foarte clar „disconfortul de o eventuală poluare”.

„În acest moment, din informaţiile pe care le am, apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere”, a precizat Fechet.

Totodată, Mircea Fechet a efectuat, joi, 20 iunie, o vizită la staţia de monitorizare a sturionilor din Tulcea.

Autoritatea Navală Română, prin Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), a demarat verificări amănunțite pentru a stabili despre ce substanță este vorba.

După ce s-au făcut investigații, s-a ajuns la concluzia că e vorba de posibile reziduuri de cereale.

De asemenea, ANR a informat și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral despre această situație.

Ce anunț a făcut Garda de Mediu Constanța

Și Garda de Mediu Constanța a anunțat că știrea privind poluarea cu hidrocarburi a apei Marii Negre, în zona unei plaje din Constanța, nu se confirmă.

Din informațiile transmise către Garda de Mediu Constanța, ca urmare a verificărilor efectuate pe mare de Autoritatea Navală Română și la linia țărmului de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral s-a concluzionat că informația nu se confirmă, nefiind observate irizații de produs petrolier în apă sau pe plajă.”, a transmis Garda de Mediu Constanța pe Facebook.