Ce mesaj au transmis reprezentanții hotelului din Padina, unde a avut loc crima de la petrecerea cu vedete: “În condiții pe care nu le cunoaștem, au ajuns și persoane care nu erau oaspeții hotelului”

Ce mesaj au transmis reprezentanții hotelului din Padina, unde a avut loc crima de la petrecerea cu vedete: “În condiții pe care nu le cunoaștem, au ajuns și persoane care nu erau oaspeții hotelului”
Sursa foto: Facebook / @Belmont Hotel & Spa

Reprezentanții hotelului de la Padina, unde a fost ucis Sorin Anghel, au transmis un mesaj, pe Facebook, după tragedia care a avut loc în noaptea de 10-11 februarie 2024.

Ce mesaj au transmis reprezentanții hotelului

„In legatura cu evenimentele petrecute in noaptea de 10-11 februarie 2024, dorim sa facem urmatoarele precizari :

Desi in unele publicatii media s-a acreditat ideea ca abominabila crima petrecuta ar fi avut loc in hotelul Belmont, mai exact intr-o camera de hotel, in realitate tot scandalul care a avut loc si care s-a soldat cu decesul unei persoane s-a desfasurat intr-o anexa a hotelului unde a avut loc o petrecere privata.

Anterior acestei groaznice intamplari, la hotelul Belmont a fost organizat pentru oaspetii hotelului un spectacol in aer liber la care au participat artisti consacrati, spectacol care s-a desfasurat in cele mai bune conditii si care a fost foarte bine apreciat de oaspetii nostri, acesta luand sfarsit aproximativ in jurul orei 20.00. Accesul la eveniment a fost controlat si s-a facut pe baza unor bratari de acces la eveniment, bratari distribuite prin intermediul receptiei hotelului. Toata desfasurarea evenimentului a fost monitorizata de angajatii hotelului, nefiind inregistrate incidente.

Dupa acest eveniment, turisti din cadrul hotelului au solicitat un spatiu in care sa desfasoare o petrecere privata ocazionata de un eveniment personal, noi punandu-le la dispozitie o anexa, in afara hotelului, pentru a nu deranja linistea celor cazati la noi. Evident, fiind vorba despre o petrecere privata nu s-a pus problema de a asigura paza acelui eveniment.

In conditii pe care nu le cunoastem, la petrecere au ajuns si persoane care nu erau oaspetii hotelului, iar printre acestia s-au aflat si protagonistii scandalului, ei fiind, cu certitudine, cazati la alte unitati hoteliere. De subliniat este si faptul ca acestia nu au fost invitati la petrecerea privata si nici nu se cunoasteau cu cei care o organizau.

Ne exprimam regretul nemasurat pentru cele intamplate si rugam indurerata familie sa primeasca condoleantele noastre! Este o zi pe care am dori sa o stergem din memoria colectiva, dar stim ca acest lucru nu este posibil”, au scris reprezentanții hotelului pe pagina de Facebook.

Cum a pornit scandalul

Sorin Anghel a fost ucis în urma unui conflict la o petrecere dintr-un hotel din zona Padina, Dâmbovița. La evenimentul respectiv ar fi participat mai multe vedete, printre care Alex Velea, Antonia și Alina Eremia.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița au fost sesizați cu privire la faptul că, la un hotel din comuna Moroeni, un bărbat a fost înjunghiat.

Din nefericire, când au ajuns la fața locului, polițiștii au identificat că victima era decedată, respectiv un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Târgoviște.

Cine sunt suspecții în cazul crimei

Cei trei suspecți ai crimei sunt membri ai clanului Fabian și fiii vrăjitoarei Sidonia. Suspecții urmează să afle dacă vor fi arestați preventiv.

Ei au fost audiați luni dimineață de procurori şi urmează să fie duşi în faţa magistraților.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie