Ce își roagă pacienții un reputat chirurg din România: „Să vă explic cum se ajunge simplu la mine”

Ce își roagă pacienții un reputat chirurg din România: „Să vă explic cum se ajunge simplu la mine
Sursa Foto: Facebook/ Paul Ichim

De curând, un cunoscut chirurg de la noi din țară a dorit să le transmită un mesaj important pacienților săi. Acesta a fost cât se poate de clar în privința modului în care dorește să fie abordat în calitate de medic, potrivit adevărul.ro.

Un cunoscut chirurg din Galați a răbufnit pe Facebook

Dr. Paul Ichim a răbufnit pe rețelele de socializare, acolo unde a făcut apel la o schimbare de abordare din partea celor care îl caută pentru consultații sau intervenții chirurgicale.

 „Am o rugăminte la cei care vor să fie consultați sau operați de către mine. Vă rog să încetați cu zicerile de tipul «vin din partea lui X», «sunt prieten cu un membru al familiei». Pe lângă faptul că nu sunt obligat să țin minte numele celor cu care incidental am interacționat, chiar mă deranjează stilul asta de abordare.

Zicerea creează premisele interpretării că X ar avea ceva ascendent asupra mea sau că la mine se ajunge doar cu pile. Nu neg că am și amici care mă sună direct, cerându-mi ajutorul pentru cineva.

Este cu totul altă discuție, numărul lor fiind limitat. Să vă explic cum se ajunge simplu la mine. Se folosesc doar câteva cuvinte magice…buna ziua, îmi permiteți și vă rog sa mă vedeți”, a scris medicul chirurg pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, cunoscutul chirurg din Galați a povestit o întâmplare nefericită cu un fost pacient care a pretins că este prieten cu un membru al familiei sale.

„O mențiune aparte o reprezintă ultima ipostază a prieteniei cu un membru al familiei. Vine cineva la mine prezentându-se prieten cu fratele meu. Rezolv oricum problema și la plecare omul nostru mă întreabă ce mai face prietenul lui, respectiv fratele meu.

I-am răspuns: «Prietenul tău nu mai face nimic, nu mai este cu mine (a murit, nu ne-am certat) de mai mulți ani.» Chestia asta mi-a pus capac, am înghițit o funie de noduri de… ciudă”, a mai precizat Dr. Paul Ichim.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)