Nitratul sau azotatul de amoniu, aflat laoriginea exploziei de marţi din capitala libaneză Beirut, se prezintă sub formă de praf sau granule albe, fără miros, şi este utilizat în principal pentru producerea de îngrăşăminte chimice. Această substanță a fost descoperită de curând și la Galați, la sediul unei firme, depozitată în condiții improprii.
O tragedie ca la Beirut se poate repeta în România. Polițiștii au găsit 35 de tone de azotat de amoniu, depozitat în condiții improprii, în sediul unei firme din județul Galați, transmite, luni, Poliția Română.
Administratorul societății este cercetat pentru trafic de produse și substanțe toxice.
“La data de 7 august a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Galați au efectuat un control la punctul de lucru, din localitatea Vlădești, al unei societăți comerciale.
Aici, într-o magazie, au fost descoperite 2 kg. de insecticid, produs clasificat „foarte toxic”, deținută ilegal și 73 litri de produse de protecția plantelor, expirate, față de care administratorul societății nu luase măsura neutralizării printr-o firmă autorizată.
La același control, polițiștii au găsit 35.000 kg. de azotat de amoniu, depozitat în condiții improprii.
Acum, administratorul societății este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de produse și substanțe toxice, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase devenite deșeuri și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate”, transmite Poliția Română într-un comunicat de presă.
35 de tone de azotat de amoniu depozitat ilegal la o firmă din Galați
Nitratul de amoniu are formula chimică NH₄NO₃. Produs sub formă de pelete mici poroase, sau „prills”, este unul dintre cele mai utilizate îngrășăminte din lume.
De asemenea, este componenta principală în multe tipuri de explozibili minieri, unde este amestecată cu ulei de combustibil și detonată de o sarcină explozivă.
Nitratul de amoniu nu arde de la sine.
În schimb, acționează ca o sursă de oxigen care poate acceleraarderea altor materiale.
Produsele cu azotat de amoniu asigură un aport mult mai concentrat de oxigen decât aerul din jurul nostru. Acesta este motivul pentru care este eficient în explozivii minieri, unde este amestecat cu petrol și alți combustibili, scriescientificamerican.com.
La temperaturi destul de ridicate, însă, azotatul de amoniu se poate descompune violent de la sine. Acest proces creează gaze, inclusiv oxizi de azot și vapori de apă. Această eliberare rapidă de gaze este cea care provoacă o explozie.
Descompunerea azotatului de amoniu poate fi declanșată în cazul în care se produce o explozie acolo unde este depozitat, dacă există un incendiu intens în apropiere.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Tragedia de săptămâna trecută din Liban nu s-ar fi întâmplat dacă acest material exploziv nu ar fi fost abandonat deRhosus, o navă de marfă deținută de omul de afaceri Igor Grechushkin, scrieIndependent.co.uk.
De asemenea, jurnaliștii britanici spuncă o parte din vină o au și autoritățile libaneze, care au permis încărcăturii periculoase să stea în condiții improprii în docuri timp de aproape șapte ani.
Nava Rhosus, reținută în 2014 în portul Beirut, alături de încărcatura de 2.750 de tone de nitrat de amoniu, care stă la baza exploziilor din urma cu cu câteva zile, a aparținut lui Igor Grechushkin, un om de afaceri rus.
Nava a fost înregistrată în Registrul de Stat al Navelor din Republica Moldova la data de 23 februarie 2012, iar din anul 2014, nu mai naviga sub Pavilionul de Stat al Republicii Moldova, fiind radiată forțat din Registrul de Stat, din cauza expirării documentelor de înregistrare.
Căsătorit și tatal unui baiat de 20 de ani, Igor Grechushkin s-ar afla, în prezent, în Limassol, Cipru.