Ce caută românii din diaspora pe internet: Sarmalele și gogoșile sunt în top
Covârșitoarea majoritate a românilor aflați în diaspora folosesc tehnologia pentru a rămâne conectați cu țara lor, arată un studiu realizat de Google, citat de Agerpres.
Studiu despre românii din diaspora
Astfel, pentru 9 din 10 români din diaspora e important să rămână conectaţi cu țara lor prin conţinut media din ţară/în limba română.
De asemenea, peste 70% dintre ei urmăresc conţinut românesc frecvent (de cel puţin 2-3 ori pe săptămână).
Aproape 90% dintre respondenţi au spus că se uită cel puţin o dată pe săptămână la clipuri în limba română pe YouTube, 57% ascultă muzică românească, 56% stau pe reţelele sociale, 53% urmăresc canale TV din România, iar 26% ascultă radiouri româneşti.
70% dintre respondenţi caută pe Google mai ales în limba maternă: știri (81%), divertisment (51%), chestiuni practice – tutoriale, reţete, etc – (46%), sport (32%), cultură (28%), dezvoltare personală (26%) şi conţinut pentru copii (21%).
Reţetele de mâncare sunt printre cele mai populare subiecte de căutare ale românilor din diaspora. În 2022, cele mai căutate au fost, în ordine, sarmale, gogoşi, ardei copţi, plăcintă cu mere, salam de biscuiţi, chec pufos, mămăligă, salată orientală, chiftele şi cremă de zahăr ars.
Studiul a fost realizat de IZI data pe un eşantion de 392 chestionare online autoadministrate. Au răspuns întrebărilor, în perioada 11 – 16 noiembrie, femei şi bărbaţi peste 18 ani, rezidenţi în Germania, Spania, Italia şi Marea Britanie, utilizatori de internet.