Planul roșu de intervenție a fost activat, joi, în județul Mehedinți, după ce 88 de elevi și doi adulți, o educatoare și un părinte, au acuzat stări generale de rău și de vomă.
Acestora li s-a făcut rău după ce au mâncat același fel de mâncare, primit de la același furnizor în care elevii învață, conform știrileprotv.
Copiii internați în patru spitale diferite din Mehedinți au început să acuze stări de vomă la circa două ore după ce au mâncat macaroanele cu carne pe care le-au primit la școală prin programul „Masă Sănătoasă”.
„A venit acasă, nu a spus nimic, și după aia i-a fost rău, a început să vomite, l-am întrebat ce a mâncat la școală, a mâncat paste cu sos cu carne, nu se știe cum a fost acel sos că pastele sper că au fost bune, dacă sosul a fost vechi și mâncarea e veche”, a spus o bunică.
Pacienții acuzau dureri abdominale, vărsături, unii chiar și scaune diareice și au început un tratament de specialitate. După ce au primit îngrijiri, zeci de elevi au fost externați.
Specialiștii de la Direcția de Sănătate Publică au luat probe din mâncare pe care le vor analiza în laborator, dar din primele investigații, ar fi vorba despre toxiinfecție alimentară.
Firma care a distribuit mâncarea nu a putut fi contactată și nici a oferit public vreun punct de vedere legat de acest incident.