Ce au găsit polițiștii în casa fraților Andrew și Tristan Tate: Teancuri de bani, arme și o gorilă din dolari

Publicat: 30 12. 2022, 18:39

Apar noi informații despre perchezițiile DIICOT efectuate la frații Tate, suspectați de trafic de persoane. În imaginile pe care autoritățile le-au publicat cu perchezițiile efectuate joi în vila din Voluntari a fraților Andrew Tate și Tristan Tate, reținuți joi sub acuzația de viol și trafic de persoane, apare printre altele o statuetă reprezentând o gorilă făcută din dolari. Frații Tate sunt recunoscuți pentru opulența pe care o afișează periodic pe rețelele de socializare.

În secvențele filmate în casa milionarilor britanici se poate observa un adevărat studio video unde, susțin surse din anchetă, fetele se filmau în ipostaze indecente, iar imaginile erau apoi vândute pe net.

Anchetatorii au găsit de asemenea arme și teancuri cu bani.

Milionarii britanici Andrew și Tristan Tate, reținuți joi, 29 decembrie, pentru trafic de persoane și viol, vor ajunge vineri, 30 decembrie, în fața unui judecător de la Tribunalul București, care va decide dacă cei doi vor fi arestați preventiv pentru următoarele 30 de zile, așa cum a cerut DIICOT.

Cei doi frați au fost reținuți

Cei doi frați britanici milionari, Andrew și Tristan Tate, stabiliți în România, au fost reținuți de procurorii DIICOT pentru 24 de ore.

Două femei, care ar fi lucrat cu fraţii Tate, au fost reținute şi ele de anchetatori.

Înainte de a fi duși la audieri, oamenii legii au percheziționat vila de lângă București a celor doi.

Ei sunt cercetați încă din primăvară pentru sechestrarea a două tinere, dar procurorii au extins anchetă pentru alte două infracţiuni: trafic de persoane și viol. După mai bine de trei ore de audieri, frații Andrew și Tristan Tate au ieșit cu cătușele puse din sediul DIICOT și au fost duși în arest pentru 24 de ore.