Ce au descoperit speologii într-o peșteră din România: Comorile de zeci de mii de ani găsite în Apuseni, fascinante
O echipa formată din doi speologi au descoperit desene rupestre vechi de peste 30.000 de ani, în Peștera Coliboaia, care are 750 de metri lungime și se află în Munții Apusnei, pe Valea Sighiștelului, la cinci kilometri amonte de localitatea cu același nume din Crișana, Bihor.
Peștera Coliboaia a cucerit cercetătorii cu comorile pe care le ascunde
Peștera Coliboaia este una din cele mai interesante peșteri din România. În ea au fost găsite urme ale omului preistoric și picturi ale acestuia datând din Gravetian sau Aurignacian, adică cu 35.000 de ani în urmă.
Intrarea în peșteră are o formă triunghiulară cu înalțimea de aproximativ doi metri și se află la baza unui perete stâncos. Lipsit de formațiuni în cea mai mare parte, tavanul galeriei coboară de câteva ori până la nivelul apei, formând sifoane greu de depășit.
La începutul anului 2010, aici au fost descoperite mai multe picturi ce pot fi încadrate ca aparținând unei perioade vechi a artei parietale, Gravettian sau Aurignacian, între 23.000 și 35.000 de ani vechime. A fost pentru prima dată când în Europa Centrală se atestă artă parietală atât de veche.
Descoperirea istorică din Peștera Coliboaia
De asemenea, în această peșteră s-au găsit și câteva gravuri. Pe sol sunt răspândite oase de urs. În timpul șederii în peșteră, urșii au zgâriat și au lustruit pereții peșterii peste picturi, confirmand autenticitatea lor.
Așadar, o echipa franceză, formată din doi speologi (Marcel Meyssonnier și Valérie Plichon), un paleontolog specializat pe ursul de peștera (Michel Philippe), un preistoric (Françoise Prudhomme) și doi specialiști în artă de peștera (Jean Clottes și Bernard Gély) au atestat autenticitatea picturilor și vechimea acestora. Aceștia au ajuns acolo, în urma demersurilor făcute de Viorel Lascu.
Descoperirea a fost facută de speologii Tudor Rus (Club de speologie Speodava Ştei), Mihai Besesek, Valentin Alexandru Radu, Roxana Laura Ţoiciu (Asociația de Speologie Speowest Arad) și Marius Kenesz (Speo Club Zarand Brad) care au precizat că picturile prezintă „un bizon, un cal, posibil o felină, unul sau două capete de urs şi doi rinoceri”.
Ca urmare a acestei descoperiri istorice, peștera a fost pusă în stare de conservare prin grija Federației Române de Speologie și a Administrației Parcului Natural Apuseni, sub autoritatea arheologică a Muzeului Țării Crișurilor.