CE ar putea adopta un nou raport legat de respectarea statului de drept în România, până la finele lui 2012

Publicat: 17 07. 2012, 14:06
Foto: telegraph.co.uk

Comisia Europeană ar putea adopta până la finalul acestui an un nou raport MCV privind România.

Noul document ar urma să analizeze dacă îngrijorările legate de respectarea statului de drept şi independenţa justiţiei au primit răspuns adecvat, precum şi dacă este respectată separaţia puterilor în stat.

Având în vedere incertitudinile actuale, Comisia va adopta un nou raport în cadrul MCV privind România până la sfârşitul anului 2012. În acest raport se va constata dacă îngrijorările exprimate privind respectarea statului de drept şi independenţa sistemului judiciar au primit răspuns adecvat şi dacă respectarea principiului democratic al separării puterilor în stat a fost restabilită. Comisia va monitoriza progresele cu atenţie, prin intermediul unor misiuni regulate, dar şi printr-un dialog strâns cu autorităţile din România şi din statele membre”, se arată în proiectul raportului MCV, citat de Mediafax.

Marți, la apariția în presă a unor fragmente din proiectul pe craportul MCV pentru România, au ieșit la iveală îngrijorările Comisiei Europene privind evenimentele de pe scena politică internă, din ultimele zile.

Comisia consideră că măsurile recente ale Guvernului României ridică serioase îngrijorări privind respectarea acestor principii fundamentale” se arată în raportul respectiv.

„Aceste măsuri au fost luate într-un sistem politic mult prea polarizat în care neîncrederea între entităţile politice şi acuzaţiile reciproce sunt o practică obişnuită; cu toate acestea, contextul politic nu poate explica natura sistematică a unora dintre măsurile menţionate. (…) Provocările politice pentru deciziile judiciare, subminarea Curţii Constituţionale, inversarea unor proceduri bine stabilite şi îndepărtarea unor elemente cheie pentru separaţia puterilor în stat au pus sub semnul întrebării angajamentul Guvernului pentru respectarea statului de drept şi un sistem judiciar independent„, se arată în textul proiectului de raport.

Luni, Comisia Europeană a solicitat autorităților de la București să ia măsuri urgente pentru restabilirea competențelor CCR și pentru respectarea principiului separării puterilor în stat.