Ce amendă riști să primești dacă nu porți mască de protecție în mall
Mall-urile s-au redeschis de luni, 15 iunie 2020. Guvernul României a decis ca obligativitatea purtării măștii să rămână valabilă în locurile publice închise. Astfel, persoanele care nu vor respecta prevederile, vor fi amendate.
Purtarea măștii este obligatorie în mall-uri, hypermarketuri, magazine localizate în spații închise, la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun. Cetățenii care nu poartă masca de protecție pot primi amendă de până la aproape 500 de euro.
Amendă de până la 2.500 de lei pentru nepurtarea măștii
Mai precis, amenda pentru nepurtarea măștii variază între 500 și 2.500 de lei, valori stabilite prin Legea 55/2020 privind starea de alertă.
Jumătate din valoarea amenzii poate fi plătită în 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contravenție.
Mall-urile s-au redeschis în România în data de 15 iunie, odată cu cel de-al treilea val de măsuri de relaxare. Nu toate magazinele din centrele comerciale s-au deschis. Unele au dat faliment, altele se află în tensiuni puternice cu proprietarii spațiilor, din cauza plății chiriei.
Ce recomandă Consiliul Concurenței magazinelor mici din mall-uri, care au fost închise din cauza coronavirusului
Consiliul Concurenței recomandă firmelor care au spații închiriate în centrele comerciale să-și negocieze independent condițiile contractuale cu proprietarii sau administratorii centrelor.
Coordonarea comportamentului pe piață sau a prețurilor poate fi sancţionată din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale și europene.
Însă, firmele mici care au fost afectate de criza cauzată de Covid-19 pot apela la un mediator, la asociație sau la un alt terț pentru a le reprezenta interesele, dar trebuie să respecte regulile de concurență.
Ce măsuri impuse pentru limitarea răspândirii Covid-19 au mai fost relaxate în etapa a treia
Reamintim că luni mai multe măsuri impuse pentru prevenirea extinderii pandemiei de coronavirus au fost relaxate.
Astfel că, pe lângă redeschiderea mall-urilor, au fost redeschise și piscinele exterioare, sălile de fitness și de tratament balnear.
Totodată, s-au reluat activitățile sportive, cu maximum 6 participanți, dar și activitatea din creșele, grădinițele și afterschool-urile private și de stat.
Mai mult, de pe 15 iunie se pot organiza și evenimente private cu 20 de persoane, dacă sunt în interior, și 50, dacă au loc în exterior.