Mulți șoferi omit să se uite și la celelalte indicatoare și marcaje dintr-o intersecție în care există un semafor verde intermitent la dreapta. Prin urmare, aceștia omit și respectarea tuturor regulilor de circulație.
Semaforul intermitent are, în general, forma unei săgeți de culoare verde, orientată spre dreapta. Există însă și situații în care semaforul poate fi și doar o lampă verde, sub care este montată o săgeată care indică direcția. Mai există și intersecții în care semaforul intermitent poate fi orientat spre stânga, dar asta doar atunci când intersecția este cu un drum pe care circulația se desfășoară într-un singur sens, potrivit Promotor.
Semafoarele intermitente permit, atunci când sunt aprinse, efectuarea virajului la dreapta când semaforul principal este roșu.
Regula semaforului verde intermitent la dreapta permite șoferilor să pătrundă în intersecție atunci când semaforul principal este roșu, iar cel intermitent e în funcțiune, însă numai după ce acordă prioritate pietonilor și celorlalte vehicule care au drept de trecere.
„Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor care au drept de circulație”, se precizează în Art. 59 (4) din legea circulației.
În unele dintre intersecțiile dotate cu semafor verde intermitent la dreapta, șoferii trebuie să fie atenți și să respecte mai multe indicatoare și marcaje rutiere.
Dacă drumul are mai multe benzi de circulație, în general, cea din dreapta este dedicată exclusiv celor care urmează să facă acest viraj. Asta presupune ca respectiva bandă să aibă marcată o săgeată care indică direcția obligatorie de deplasare, iar indicatoarele rutiere din zona intersecției să arate pe ce benzi trebuie să circule șoferii, în funcție de direcția pe care vor să o urmeze.
„Constituie contravenție și se sancționează cu 2 puncte de amendă […] nerespectarea regulilor privind schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers”, se prevede în Codul Rutier.
Asta înseamnă că șoferii care circulă pe banda dedicată virajului la dreapta, dar își continuă deplasarea pe direcția înainte, riscă o amendă 405 lei.