Curtea Constituţională a amânat miercuri, pentru 11 noiembrie, pronunţarea asupra sesizărilor Guvernului şi ale parlamentarilor USR, PNL, PMP, PSD, precum şi deputaţi neafiliaţi asupra legi care aduce modificări Codului fiscal astfel încât operatorii economici care vor să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice sunt obligaţi să deţină spaţii de depozitare corespunzătoare.
Tot pe 11 noiembrie CCR va fiscuta şi obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr.335/2007, formulată de deputaţi USR, UDMR şi deputaţi neafiliţi.
Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 11 noiembrie, dezbaterile pe sesizările USR, PNL, PMP şi PSD asupra Legii de modificare a articolului 435 din Codul fiscal, care prevede că operatorii economici care intenţionează să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice au obligaţia să deţină spaţii de depozitare corespunzătoare.
USR susţine că actul normativ restrânge numărul de concurenţi pe piaţa produselor energetice. Potrivit USR, prevederile proiectului legislativ încalcă principiul liberei circulaţii a mărfurilor, consacrat prin art. 34 – 36 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).
Prin obligarea întreprinderilor la suportarea costurilor pentru înfiinţarea depozitelor, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii, devine dificilă, dacă nu imposibilă, funcţionarea acestora, se mai arată în sesizarea USR.
Potrivit acesteia, se încalcă şi principiul neretroactivităţii, întrucât operatorii economici care deţin deja atestate valabile sunt obligaţi să se supună noii proceduri, în condiţiile în care aceste atestate îşi pierd valabilitatea la data intrării în vigoare a modificării legislative propuse, independent de termenul lor de valabilitate, aducând astfel atingere drepturilor câştigate sub imperiul vechii reglementări. În opinia USR, operatorii economici au aşteptarea legitimă ca atestatele emise în temeiul actualelor prevederi să nu îşi piardă valabilitatea decât ca urmare a revocării din culpă a acestora şi nu ca urmare a manifestării discreţionare de voinţă a legiuitorului.
Totodată, în sesizare se mai arată că dispoziţiile acestei legi contravin prevederilor constituţionale referitoare la libertatea economică, îngrădind libera iniţiativă şi accesul liber al persoanei la o activitate economică.
Conform sesizării USR, mulţi agenţi economici nu mai pot să îndeplinească condiţiile impuse şi vor fi eliminaţi de pe piaţă, „afectând grav cadrul concurenţial şi creând un monopol pentru cei 4 operatori principali din România (Petrom, Lukoil, Rompetrol, Mol)”.
USR mai susţine că, prin adoptarea proiectului legislativ în forma actuală, se încalcă principiul predictibilităţii actului administrativ, nefiind prevăzut un termen minim de cel puţin 6 luni înainte de data intrării în vigoare a legii.
Camera Deputaţilor a adoptat, la începutul lunii septembrie, propunerea legislativă de completare a Codului fiscal, stabilind că operatorii economici care intenţionează să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice au obligaţia să deţină spaţii de depozitare corespunzătoare. Proiectul a primit aviz negativ de la Guvern şi a fost şi respins anterior de Senat. Legea intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial.
Şi PNL, PMP şi PSD, precum şi deputaţi neafiliaţi au sesizat Curtea Constituţională cu privire la aceste modificări aduse Codului fiscal.