CCR, așteptată să se pronunţe cu privire la sesizarea lui Liviu Dragnea în legătură cu protocoalele SRI

Publicat: 16 01. 2019, 07:23
Sursă foto: ccr.ro

Miercuri, Curtea Constituţională ar putea anunţa decizia privind sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în legătură cu un presupusconflict de natură constituţională între Parlament şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând protocoalele încheiate cu SRI, relateaza News.ro.

Asta dupa ce decizia a fost amânată de mai multe ori până acum.

De exemplu, la şedinţa din 28 noiembrie, CCR a dezbătut cererea de soluţionare a unui conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public plus Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de-o parte, şi Parlamentul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti,pe de altă parte.

Conflictul fusese declanşat de semnarea a două protocoale între Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi SRI.

Iar după audierea părţilor, judecătorii constituţionali au decis amânarea pronunţării având nevoie de timp pentru a delibera.