CCR dă iar dreptate PSD. Curtea Constituțională a dat undă verde dezincriminării faptelor de corupţie dacă bunurile obţinute sunt pentru terţi

CCR dă iar dreptate PSD. Curtea Constituțională a dat undă verde dezincriminării faptelor de corupţie dacă bunurile obţinute sunt pentru terţi

Curtea Constituțională a respins sesizarea PNL și USR asupra legii ce modifică și completează articolul 12 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

”În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea art.12 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României”, a transmis CCR.

PNL și USR au susținut că modificarea acestui articol 12 vizează dezincriminarea faptelor de corupţie în cazul în care acestea sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase, precum şi în cazul în care sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de alte foloase decât cele materiale.

Actul normativ este atacat pentru a doua oară la CCR, după ce, pe 27 iulie 2018, preşedintele Iohannis sesizase Curtea, aceasta constatând că dispoziţiile articolului unic pct. 1 ale acestei legi sunt neconstituţionale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:59 - Relația dintre Silviu Prigoană și Mihai Bendeac. Ce făceau în fiecare seară
14:57 - Elena Lasconi, scrisoare deschisă către Karl Nehammer, publicată în Die Presse: I-am cerut cancelarului Austriei sprijinul pentru o decizie finală privind intrarea în Schengen
14:36 - Ce a pățit o femeie din Cluj-Napoca după ce a cumpărat un frigider de Black Friday. „Nici măcar așa nu mă mai întorc”
14:35 - Nicușor Dan, despre solicitările pentru candidați: Marcel Ciolacu și George Simion au fost mai rezervați față de propuneri (VIDEO)
14:06 - Diana Șoșoacă, despre liderul AUR: Nimeni din cei care mă susțin nu ar putea să voteze un astfel de grobian / În AUR mi se cerea non-stop să încalc legea. Simion a cerut tuturor să îi dea banii din suma forfetară (VIDEO)
13:57 - A început Postul Crăciunului. Cât durează și când sunt dezlegări la pește
13:43 - Diana Șoșoacă: Hotărârea CCR de anulare a candidaturii mele a fost cu acceptul tuturor celor 14 de pe lista de candidați / Nu poți să faci parte din comisiile SRI și SIE dacă nu ești de la SRI și SIE (VIDEO)
13:22 - Diana Șoșoacă: George Simion îl are în spate pe Lulea, care au în spate un sistem al serviciilor condus de Coldea / Afaceri cu droguri în Transnistria, Găgăuzia, Ucraina. De unde are AUR atâția bani? (VIDEO)
13:13 - Un tramvai a deraiat în Timișoara. O parte din garnitură a ajuns pe trotuar
12:53 - Ionel Bogdan: Observ că există o îngrijorare din USR cu privire la PNL. USR să își facă, în primul rând, curat în partid (VIDEO)