CCR dezbate rezultatul referendumului. Zegrean: „Am cerut INS date referitoare la numărul cetățenilor cu drept de vot”

Publicat: 02 08. 2012, 09:33

Curtea Constituţională dezbate la această oră rezultatul referendumului din 29 iulie, ședința începând în jurul orei 9:00. Asta după ce ieri, sedinţa a fost amânată după mai multe ore de discuţii. CCR a solicitat informaţii Ministerului de Interne şi Institului Naţional de Statistică, date care au venit şi, potrivit unor surse datele de la MAI arată că pe listele electorale sunt 18,2 milioane de cetăţeni.

Președintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat joi dimineață, înainte de inceperea dezbaterilor, că s-a solicitat Institutului Național de Statistică să comunice dacă are date referitoare la numărul cetățenilor cu drept de vot.

„Am întrebat la INS dacă au date referitoare la numărul cetățenilor cu drept de vot. CCR nu publică documentele din dosar, însă o sa publicăm decizia. Cei de la Statistică ar avea alte cifre în urma recensământului care s-a efectuat anul trecut. De asemenea am cerut de la ei să ne spună care este cifra pe care o deţin şi am cerut şi de la Ministerul de Interne, Ministerul Administrației şi Internelor pentru că ei sunt  cei care țin evidența populației. Am primit de la amândouă instituţiile, acum, după ce am dat comunicatul a venit şi de la Ministerul de Interne”, a declarat Zegrean.

CCR a discutat miercuri și sesizarea depusă de președinții celor două camere parlamentare, prin care se solicită să nu  se țină cont de pragul necesar pentru validarea referendumului. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, susţin, între altele, că baza legală în care a fost convocat referendumul din 29 iulie a fost OUG 41, care elimina cvorumul.

Sesizarea trimisă de reprezentanții camerelor, ambii membri USL, a fost criticată de PDL, considerându-se că printr-o astfel de sesizare USL recunoaște, de fapt, că ”legea care trebuie aplicată în validarea referendumului este Ordonanţa de Urgenţă 41.”

Instituțiile internaționale așteaptă de asemenea decizia CCR pentru a-și formula punctul de vedere în privința situației politice din România.

CCR dezbate rezultatul referendumului

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />