Klaus Iohannis, victorie la Curtea Constituţională: O lege constestată de preşedinte, declarată neconstituţională în întregime
Curtea Constituţioanală a decis, miercuri, cu unanimitate de voturi să accepte sesizarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis şi a au declarat Legea de modificare a OUG privind pescuitul şi acvacultura neconstituţională în ansamblul său.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura este neconstituţională, în ansamblul său”, se precizează în comunicat emis de CCR.
Judecătorii constituţionali au stabilit în decizia lor că întreaga problematică a privatizării societăţilor cu profil piscicol şi a amenajărilor piscicole, aflate în portofoliul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, ţine de regimul juridic general al proprietăţii, deci de domeniul legii organice, iar condiţiile administrării, concesionării sau închirierii bunurilor proprietate publică trebuie, de asemenea, stabilite prin lege organică.
„Prin urmare, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura ar fi trebuit să fie adoptată şi votată ca lege organică (…). Totodată, întrucât dispoziţiile art.I pct.17 din legea criticată modifică limitele speciale ale pedepsei cu închisoarea pentru infracţiunile din domeniul piscicol stabilite prin lit.a)-c) ale art.65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008, Curtea a constatat că acestea au un caracter organic şi, în consecinţă, legea supusă controlului de constituţionalitate trebuia votată şi adoptată ca lege organică”, se mai arată în comunicat.
CCR a mai constatat că, în condiţiile în care forma adoptată de Camera Deputaţilor modifică substanţial configuraţia iniţiativei legislative şi a formei adoptate de Senat, au fost încălcate şi dispoziţiile constituţionale referitoare la principiul bicameralismului.
Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională privind această lege pe 5 aprilie.