Curtea Constituţională a a admis parţial, miercuri, sesizările făcute de opoziţie privind hotărârile Parlamentului referitoare la constituirea comisiei speciale comune pentru elaborarea Codului administrativ, cât şi sesizarea privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale, au declarat pentru Agerpes surse din CCR.
Prima sesizare a fost făcută de către USR, în timp ce PNL a depus solicitarea privind analizarea constituţionalităţii înfiinţării comisiei care să lucreze la modificarea legilor securităţii naţionale.
Liberalii au afirmat că au depus sesizarea pentru ”lipsa de claritate şi precizie a obiectivului definit al comisiei speciale, fapt care generează impredictibilitate cu privire la procedura de legiferare, restrângerea competenţelor prevăzute comisiilor parlamentare permanente de a dezbate proiecte din domeniul de analiză alocat acestora, generarea unei neclarităţi asupra ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului, încălcarea prevederilor constituţionale privitoare la iniţierea propunerilor legislative, îngrădirea accesului mass-media la lucrările comisiei speciale”.
Potrivit sesizării, Hotărârea Parlamentului nr. 19 din 18 aprilie vizează aspecte ce ţin de organizarea şi funcţionarea unei autorităţi de rang constituţional şi „afectează valorile, regulile şi principiile constituţionale”.