CCR, decizie privind conflictul Guvern – Preşedinte pe tema revocării Codruței Kovesi: Ce au anunțat judecătorii 

Publicat: 10 05. 2018, 13:59

Curtea Constituţională a amânat pentru data de 30 mai decizia în privința sesizării Guvernului ca urmare a refuzului președintelui Klaus Iohannis de a o revoca din funcție pe șefa DNA Laura Codruța Kovesi.

”Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul dispozițiilor art.146 lit.e) din Constituție și ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e), precum și ale art.34, art.35 și art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului. Având nevoie de timp pentru a delibera, Plenul Curții Constituționale a dispus amânarea pronunțării pentru data de30 mai 2018”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.

La dezbaterile de joi a participat ministrul Justiției Tudorel Toader, în timp ce Președinția a fost reprezentată de consilierul prezidențial Simina Tănăsescu.

Toader a susținut în pledoaria sa că decizia șefului statului de a o menține în funcție pe Codruța Kovesi duce la crearea unui blocaj instituțional și a subliniat că președintele nu are autoritate asupra procurorilor. (Detalii AICI)

Pe de altă parte, consilierul prezidențial a declarat că nu este vorba despre niciun blocaj și că nu există un conflict constituțional între instituții. (Detalii AICI)