Curtea Constituțională ar putea decide marți dacă un articol de lege în baza căruia ANI a declarat incompatibili mai mulți aleși locali, între care și Klaus Iohannis, este sau nu constituțional.
Respectivul articol a fost analizat de judecătorii constituţionali în 7 octombrie, când s-a decis amânarea pronunţării unei soluţii până la 3 noiembrie.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, şi se referă la un articol de lege în baza căruia Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declarat incompatibili mai mulţi aleşi locali, relatează Mediafax.
Acest articol, din legea ANI, prevede că un ales local se află în stare de incompatibilitate dacă este şi reprezentant în adunările generale ale societăţilor de interes local.
În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă, care se va pronunţa cu privire la admisibilitatea cererii în 18 noiembrie.