CCR a luat o DECIZIE! Cum vor fi gestionați câinii vagabonzi

Publicat: 24 01. 2018, 08:26

Curtea Constituțională a României (CCR) a hotărât schimbarea prevederea legislativă privind vaccinarea câinilor fără stăpân doar după ce au fost identificaţi pentru că se contrazicea cu legea sănătății.

Reprezentanții CCR au precizat, citați de Știripesurse: "Curtea a reţinut că legiuitorul, prin sintagma 'numai după identificarea acestora', cuprinsă în art. 134 din OUG nr. 155/2001, a condiţionat acţiunea de vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân de identificarea în prealabil a câinilor de către proprietar. În condiţiile în care rabia este o boală transmisibilă de la animal la om care are ca rezultat moartea ca urmare a infectării, condiţionarea vaccinării de identificarea câinelui este de natură a aduce atingere art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii din Constituţie, sub aspectul măsurilor de prevenţie pe care statul trebuie să le adopte".

De asemenea, CCR a menționat că prevenirea şi controlul bolilor transmisibile atât de la om la om cât şi de la animale la om sunt necesare