Pe 7 mai, Curtea Constituțională (CC) a decis că dispozițiile articolului 222 din Codul de procedură penală (CPP) încalcă legea fundamentală, întrucât nu este precizată durata maximă a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă, scrie digi24.ro.
Din această cauză „nu se asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual, întrucât această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp”.
Astfel, arestul la domiciliu poate afecta drepturi și libertăți fundamentale ca libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, dreptul la învăţătură şi munca şi protecţia socială a muncii.
„Din moment ce autorităţile publice pot recurge la restrângerea exerciţiului unor drepturi în lipsa unor alte soluţii, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca această măsură gravă să înceteze de îndată ce a încetat şi cauza care a provocat-o”, potrivit motivării Curții Constituționale.