Cazul Rarinca, detonatorul situației din justiție: Dacă CSM nu face rapid lumină în acest caz, pierderile ar putea fi catastrofale pentru încrederea populaţiei în justiţie

Cazul Rarinca, detonatorul situației din justiție: Dacă CSM nu face rapid lumină în acest caz, pierderile ar putea fi catastrofale pentru încrederea populaţiei în justiţie
Foto: www.wkyc.com

Profesorul Șefan Vlaston face o scurtă trecere în revistă a tuturor opiniilor legate de cazul Marianei Rarinca, care nu a împărțit doar clasa politică în două tabere, „care profită de orice eveniment să-și facă prmovare” ci și opnia publică.

“O tabără susţine că nu trebuie să neimpiedicam de cioturi „punctuale”, miza eradicării corupţiei care sufocă România este prea mare pentru a ne împiedica de cele „câteva” vieţi eventual distruse.
Cealaltă tabără susţine că, dimpotrivă: orice viaţă este importantă, nu avem dreptul să ne batem joc de ele, chiar dacă miza este aşa uriaşă
”, scrie profesorul într-un editorial pe Adevărul.

El aduce în discuție declarația judecătorului CSM, Cristian Danileț, care a declarat că cazul Marianei Rarinca nu este strigător la cer și faptul că o femeie a stat în arest preventiv, ca la sfârșit să fie achitată nu inseamnă automat „în mod automat că magistratul ar fi culpabil”.

„Cu alte cuvinte, chiar dacă au fost achitaţi, tot „priponiţii” sunt de vină, în toate cele 566 de cazuri. Nici măcar într-unul singur n-au fost de vină magistraţii, sistemul judiciar. Care-i problema? Este o mare problemă dle Danileţ. Dacă n-o vedeţi singuri, o s-o aflaţi de la multele cazuri de erori judiciare care stau să apară în spaţiul public. Dacă stai priponit la puşcăria preventivă, după care eşti achitat, ai avut ghinion. Eventual bugetul de stat te despăgubeşte cu câteva mii de euro, din banii noştri, ai tuturor, ca preţ pentru viaţă, cariera, jobul distruse. Să fim cinstiţi: după ce ai stat la bulău, microcomunitatea te consideră infractor, greu se află că ai fost achitat, după câţiva ani de procese. Nu mai contează”, scrie profesorul.

Ștefan Vlaston este de părere că scandalul Marianei Rarincă trebuie rezolvat cât mai repede, astfel încrederea în justiție se va reduce considerabil.

„Apoi, cazul exploziv al dnei Mariana Rarinca. Dacă CSM nu face rapid lumină în acest caz, pierderile ar putea fi catastrofale pentru încrederea populaţiei în justiţie. În plus, e rapid nevoie de o lege a raspunderii magistraţilor, eventual copiată după legea germană. E păcat să se piardă tot ce s-a acumulat, dacă breasla magistraţilor nu-şi lămureşte rapid aceste probleme”, adaugă Ștefan Vlaston.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`