Cazul afaceristului mort în explozie: Parchetul General face cercetări pentru omor calificat cu premeditare

Cazul afaceristului mort în explozie: Parchetul General face cercetări pentru omor calificat cu premeditare

Parchetul General a schimbat încadrarea în ancheta deschisă după ce omul de afaceri Ioan Crișan a murit în explozia propriei mașini. Procurorii fac acum cercetări pentru omor calificat cu premeditare.

„Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin”, a transmis Parchetul General, într-un comunicat.

Acesta a mai anunțat că duminică au fost finalizate cercetările la fața locului.

„Procurorul de caz a dispus realizarea mai multor lucrări criminalistice (expertize și constatări) din multiple specialități, raportat la natura complexă a aspectelor care sunt investigate”, se mai arată în comunicatul oficial.

Au și fost audiate mai multe persoane.

Parchetul General mai precizează că, pentru soluționarea rapidă a cauzei, au fost alocate importante resurse umane și logistice de către Poliția Română, care își desfășoară activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică.

Om de afaceri din Arad, mort după ce mașina în care se afla a explodat

Mașina în care se afla omul de afaceri Ioan Crişan a explodat, sâmbătă dimineață, în parcarea unui supermarket din Arad. Bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a murit carbonizat.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a dat asigurări că în Arad au fost trimiși cei mai buni specialiști din cadrul Poliției Române.

„Au fost ridicate mai multe imagini de pe camerele de supraveghere, au fost audiate persoane. Avem un cerc de persoane bănuite în cauză și toate activitățile se desfășoară sub coordonarea unui procuror de caz. Cauza a fost preluată de Parchetul General, așadar un procuror din cadrul Parchetului General coordonează toate aceste activități. Colegii mei criminaliști au ridicat și ridică în continuare probe de la fața locului pentru a fi duse în laborator, a fi expertizate și a vedea exact despre ce substanțe este vorba și ce anume a fost folosit în cadrul acestui tragic eveniment”, a explicat Drăgan, duminică, pentru B1 TV.

Luni, ministrul de Interne, Lucian Bode, a dat asigurări că România rămâne o țară sigură.

„Toți românii sunt în siguranță în momentul de față. România este o țară sigură. Am spus că vorbim despre un caz singular și astfel de tentative, chiar dacă au mai fost în România. Au fost dejucate”, a punctat Bode.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`