Caz șocant la Spitalul de Copii din Cluj. O tânără a fost bătută și amenințată, în timp ce fiul ei privea îngrozit scena

Caz șocant la Spitalul de Copii din Cluj. O tânără a fost bătută și amenințată, în timp ce fiul ei privea îngrozit scena
Foto simbol: Pixabay

Scene de groază la Spitalul de Copii din Cluj. O tânără care era internată la pediatrie, împreună cu fiul ei, a fost grav bătută și amenințată cu moartea chiar de partenerul ei, în salonul în care se afla. Angajații unității medicale, martori la scenă, au sunat la 112.

Totul s-a petrecut în afara orelor de vizită, atunci când rudelor pacienților nu le mai este permisă intrarea în spital. Fără să țină cont de acest aspect, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a intrat în clădire și a mers  în locul unde știa că partenera lui era internată, împreună cu fiul ei, potrivit Știrile ProTv.

Agresorului îi este interzis să se mai apropie de tânără sau de copil

Cei doi au început să se certe, iar potrivit anchetatorilor, individul a îmbrâncit-o, i-a smuls telefonul din mână, după care a lovit-o direct în față. Mai mult, mânat de sentimentele de furie, bărbatul ar fi început să o amenințe cu moartea. În tot acest timp, copilul tinerei a asistat la scenele brutale.

Și angajații spitalului au fost martori la cele întâmplate. Aceștia au încercat să îl oprească pe bărbat și au sunat  rapid după ajutor la 112.

Agresorul a fost dus la audieri, iar victima a reușit să obțină un ordin de protecție. Acum, timp de 4 luni, acesta nu mai are voie să se apropie de femeie și de copil.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`