Caz șocant în Tulcea. O fetiță de 13 ani a fost agresată sexual de unchiul său

Caz șocant în Tulcea. O fetiță de 13 ani a fost agresată sexual de unchiul său
Sursa foto: Freepik.com

O fetiță de 13 ani ar fi fost agresată sexual de către unchiul său, în vârstă de 40 de ani, timp de două luni, scrie Focus Press.

Coșmarul prin care a trecut o fetiță de 13 ani, timp de două luni

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Greci au fost sesizați miercuri, 12 iunie, cu privire la faptul că o minoră ar fi fost agresată sexual.

În urma verificărilor efectuate de autorități a reieșit faptul că fetița, în vârstă de 13 ani, ar fi fost agresată sexual de către unchiul său, în vârstă de 40 de ani, pe parcursul a două luni.

Reprezentanții IPJ Tulcea au informat că în acest caz a fost întocmit un sodar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

,,În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiunea sexuală săvârșită asupra unui minor”, au transmis reprezentanții IPJ Tulcea, potrivit sursei citate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei
21:33 - Alina Achim („România Renaște”): PNL dă o lege pentru un singur om – Iohannis. Românii sunt sătui să vadă această încercare aproape disperată a președintelui de a-și asigura o funcție după ce-și termină mandatul (VIDEO)
21:26 - Stelian Bujduveanu (PNL), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Această practică nu este doar în România. Experiența oamenilor care au servit țara trebuie să fie pusă în favoarea cetățenilor și pentru cetățeni (VIDEO)
21:17 - Care este diferența dintre roșiile românești și cele turcești. Românii consumă cele mai multe roșii de import din Turcia
20:57 - Ionuț Stroe (PNL), despre sprijinul UE pentru sinistrați: Sunt două tipuri de sprijin pe care Comisia Europeană le poate acorda României (VIDEO)
20:53 - Taximetriștii din Timișoara sunt la un pas de revoltă. „Dispeceratele au creat un adevărat cartel”
20:31 - Ministrul Mediului: „Vârful de debit pe Dunăre va fi pe 28-29 septembrie. Va fi mai mult decât dublu a ce avem acum” / Cum s-au pregătit autoritățile (VIDEO)
20:27 - A fost activat planul roșu de intervenţii! Peste 70 de copii, intoxicați după ce au mâncat hrana primită de la școală. Asistenţii şi medicii au scos pe bandă rulantă elevii din ambulanţe
20:22 - Primul trec electric cumpărat de România în ultimii 40 de ani a fost distrus de pietre. Vehiculul a intrat în reparații înainte de a fi pus în circulație