Un caz șocant a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în Mureș, unde o femeie s-a aruncat de la etajul 6 pentru a scăpa de iubitul, de 38 de ani, cu care se certa și a rămas blocată în etajul de mai jos.
Cuplul stătea într-un penthose unde aveau grijă de câinele proprietarilor care erau plecați în vacanță. Între cei doi a izbucnit un conflict, iar femeia a încercat să scape de iubitul ei și s-a aruncat de la etajul 6, dar a rămas blocată la etajul 5, de unde a fost preluată de echipajele de salvatori, conform observatornews.
La fața locului au sosit mai multe echipaje de ambulanță, pompieri și poliție. Femeia avea dureri de bazin și încă nu se știe dacă va rămâne paralizată toată viața.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru bărbat pentru tentativă de crimă. El a fost condus la audieri și a fost reținut pentru 24 de ore. Va fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările vor continua pentru a afla circumstanțele în care s-a produs incidentul.