Caz șocant în București! Un copil a fost găsit fără suflare într-un parc din Sectorul 2

Caz șocant în București! Un copil a fost găsit fără suflare într-un parc din Sectorul 2
Sursa Foto: Freepik.com

Un copil a fost găsit inconștient într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Echipajul medical sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul, notează stirileprotv.ro.

Un copil a fost găsit mort într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei

„La data de 16 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 20.30, cu privire la faptul că, într-un parc din Sectorul 2, s-ar afla o persoană în stare de inconștientă.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, asupra persoanei în cauză, un minor, în vârstă de 13 ani, ulterior constatând decesul acestuia”, a transmis Poliția Capitalei.

Cadavrul copilului a fost transportat la INML

„În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB. Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, a mai precizat Poliția Capitalei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`