Un bărbat român de 54 de ani a fost arestat în Austria după ce o adolescentă de 16 ani a fost găsită moartă în apartamentul său din Viena. Bărbatul a sunat la autorități, raportând că fata a căzut inconștientă după ce au consumat droguri și au avut relații intime.
Un român din Austria a sunat la serviciile de urgență după ce o fată de 16 ani a căzut secerată la podea și nu s-a mai trezit. Medicii au constatat decesul ei la fața locului. Bărbatul ar fi dus-o în apartamentul unei rude, unde au consumat cocaină și au avut relații intime consimțite. Inițial suspectat de omucidere, bărbatul a fost arestat, potrivit Observator News.
O examinare post-mortem preliminară nu a evidențiat niciun indiciu de implicare a unei terțe părți. Se așteaptă în continuare un raport toxicologic, precum și o analiză a informațiilor furnizate de proprietarul apartamentului.
Persoana suspectă locuiește într-o cameră din apartamentul rudelor sale, situat în apropierea parcului Auer-Welsbach. Aceste rude, un cuplu, se aflau cel mai probabil în locuință în momentul tragic al decesului adolescentei. Au fost, cel puțin, prezenți atunci când cetățeanul român a alertat autoritățile. Cu toate acestea, există puține șanse ca acestea să fi fost la curent cu ceea ce s-a întâmplat în cameră.
Românul se află în arest și va fi supus interogatoriului în cursul zilei de astăzi. Ulterior, se va lua o decizie cu privire la necesitatea solicitării arestului preventiv. Familia sa va fi, de asemenea, supusă interogatoriului. Suspectul este cunoscut de poliție, dar nu pentru infracțiuni legate de droguri.