Caz revoltător! O elevă din Titu, eliminată de la Bacalaureat pe nedrept, fără probe și o anchetă (FOTO)
O tânără de 18 ani din Titu, care a dat examenul de Bacalaureat în această sesiune, nu a primit notă la proba de istorie, lucrarea fiind considerată o fraudă, cu toate că nu au fost deschisă o anchetă în acest caz. Elevași familia se așteptau ca aceasta să fie materia cu cel mai mare punctaj.
Ana Maria Ioniță este una dintrele cele mai bune eleve din clasă, reușind să termine clasa a XII-a cu media 9,87. Adolescenta s-a pregătit foarte mult pentru examenul de Bacalaureat și chiar avea așteptări mari în privința notelor, însă comisia a fost de altă părere. Lucrarea ei este considerată fraudată pentru că scrisul de pe pagina doi și trei nu ar fi același. Comisia susține că, deși lucrarea a fost sigilată corespunzător la Târgoviște și probele video nu arată nimic nelalocul lui, cele două pagini au fost înlocuite în timpul transportului.
„Ni s-a spus că pe drum a fost schimbată pagina a doua şi a treia. Că este alt scris. Lucrarea a fost sigilată. Noi ne aşteptam la nota cea mai mare la istorie. … Noi suntem o familia modestă. Noi nu avem bani ca să putem să facem ştiu eu ce înţelegeri. Noi abia ne ducem traiul. Tot ce avem am investit în copil", a afirmat Florin Ioniță, tatăl elevei, potrivit gazetadâmboviței.ro.
„Inspectoratul şcolar, oficial nu poate face. Am fost la comisia de evaluare, ca să le explic că pot evalua lucrarea şi apoi să facă o cercetare, în uram căreia dacaă se va dovedi frauda să ia o decizie. Convingerea mea e, sută la sută, că aceşti elevi nu au făcut nimic în neregulă. Este un caz similar şi la Moreni. Nu ştiu cum se mai poate îndrepta acum”, a afirmat Sorin Ion, inspectorul şef ISJ Dâmboviţa.
Familia tinerei neîndreptățite a angajat un avocat și a formulat un memoriu pentru Ministerul Educației.
În ceea ce privește notele de la celelalte probe scrise, Ana Maria a luat 7,75 la limba română, notă pentru care vrea să facă contestație, și 9,5 la geografie.