Caz revoltător într-o școală din Vaslui. Un elev de clasa a V-a fost grav bătut de tatăl unui coleg de clasă  

Publicat: 14 03. 2025, 18:08
Actualizat: 14 03. 2025, 18:16
curtea școlii, scoala, elevi
Sursă foto: captură YT

Caz șocant la o școală din Vaslui. Tatăl unui elev l-a bătut pe unul dintre colegii fiului său, după ce cei doi copii au avut un conflict. Elevii și profesorii au privit înmărmuriți scena violentă, în urma căreia victima a avut nevoie de două zile de îngrijiri medicale.

„Plângeam şi nu ştiam cum să ajung mai repede la poliţie. Băiatul deja era vânăt la spate cum l-a bătut. I-o dat cu picioarele, l-au luat de gât prima dată. L-a pus jos, nu mai avea băiatul aer”, a povestit Cecilia Obreja, mama copilului agresat, pentru Observator News.

Tatăl elevului a fost agresiv și cu dirigintelor celor doi elevi

Bărbatul agresor a venit la şcoală hotărât să-şi răzbune fiul, după ce un alt coleg ar fi intrat cu el în conflict. Sub privirile speriate ale celorlalţi elevi, furia tatălui a fost greu de potolit chiar și de către profesori. Dirigentele celor doi copii s-a confruntat la rândul lui cu atitudinea agresiună a părintelui.

„Domnul diriginte a intervenit doar verbal. A vrut să fie omul paşnic, deşi părintele a ridicat mâna şi asupra profesorului de educaţie fizică. Părintele, nepotolindu-se, domnul diriginte a fost nevoit să sune şi la 112”, a declarat Liliana Mocanu, directorul şcolii gimnaziale.

Tatăl agresor are antecedente penale

Tatăl agresiv a fost arestat, iar mama victimei este hotărâtă să-i facă dreptate fiului ei în instanţă.

„Cum de-o gândit de a dat în băiatul meu, eu merg în continuare înainte să-l usture şi pielea pe el. El trebuia să vina la mine la poartă, să mă întrebe are părinţi, are tată, are mamă?”, a spus Cecilia Obreja, mama copilului agresat.

„El e cunoscut cu antecedente deja el execută o pedeapsă de 1 an şi 8 luni cu suspendare. E recunoscut în societate ca o persoană mai recalcitrantă, mai violentă”, a declarat Cătălin Caleap, responsabil Asistență Socială.

După incidentul violent, victima a avut nevoie de două zile de îngrijiri medicale.