Caz revoltător în Hunedoara. Un angajat al Grădinii Zoloogice a sacrificat trei căpriori care i-au fost dați în grijă

Publicat: 02 06. 2016, 13:09
hunedoaralibera.ro

Un angajat al Grădinii Zoologice din Hunedoara a sacrificat trei căpriori care au fost donați instituției, iar partea din carnea animalelor a fost găsită la bărbat acasă, arată hunedoaralibera.ro. Poliția din municipiu a deschis o anchetă în acest caz.

Mai exact, potrivit unor surse citate de portalul online mai sus menționat, este vorba despre biologul Grădinii Zoologice, Cristian Sabău, care colaborat cu Dragomit Cotuțiu.

„În data de 01.06.2016, la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara s-a prezentat o femeie în vârstă de 31 de ani, care a depus o plângere penală în care a reclamat faptul că la data de 25.05.2016, la locuinţa sa din comuna Rapoltu Mare s-au prezentat două persoane, din care una s-a recomandat ca fiind angajatul unei grădini zoologice, motiv pentru care le-a dat acestora două exemplare din specia căpriori, pe care i-a crescut la domiciliul său timp de aproximativ 1 an de zile, pentru a le depune la grădina zoologică.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că un tânăr în vârstă de 26 de ani, în calitate de angajat al grădinii zoologice, a primit cei doi căpriori, promiţând faptul că îi va transporta şi depune la grădina zoologică. Poliţiştii au mai stabili faptul că, în cursul aceleiaşi zile, tânărul a mai primit un căprior, de la o altă persoană din Simeria, ulterior predând cei trei căpriori unui hunedorean în vârstă de 55 de ani, care i-a sacrificat, eviscerat şi depozitat la locuinţa sa de domiciliu, din municipiul Hunedoara, de unde a fost recuperată cantitatea de 26,5 kg de carne.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj cinegetic”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.