Caz bizar la un spital din București: Un tânăr de 27 de ani a paralizat brusc. Medicii bănuiesc că ar fi vorba de un virus

Caz bizar la un spital din București: Un tânăr de 27 de ani a paralizat brusc. Medicii bănuiesc că ar fi vorba de un virus
Sursa foto: spitalul-municipal-timisoara.ro

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a făcut mai mulți medici confuzi, după ce a ajuns la spital cu o serie de simptome, de pe urma cărora specialiștii nu au reușit să îi dea un diagnostic.

Totul a început în luna mai, când un tânăr acuza dureri la o mână. La scurt timp după, durerile s-au extins la picioare, iar ulterior, tânărul a paralizat.

„Fiind cu el acasă, l-am văzut îmbrăcat cu hanorac și l-am întrebat dacă îi e frig. Nu, mă doare o mână”, a povestit mama pacientului, potrivit Digi 24.

Tânărul a trecut prin cinci spitale, acolo unde a primit de fiecare dată un alt diagnostic. În doar câteva zile, a fost transferat la terapie intensivă, dezvoltând probleme de respirație și înghițire. În acele momente, medicii nu i-au mai dat tânărului șanse de supraviețuire.

„Mi-au spus că, posibil, până dimineață să nu mai apuce. Ne-am dus la el, era galben, galben precum ceara”, a mai spus mama pacientului.

Tânărul a ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni

Abia atunci când a ajuns în clinica de recuperare a spitalului Bagdasar Arseni, tânărul a început să facă progrese, iar starea sa de sănătate să se îmbunătățească. Chiar și aici, medicii nu au reușit să găsească un diagnostic pentru tânăr, timp de 3 luni de zile.

„Au eliminat o cauză autoimună, o cauză bacteriană, o cauză virală și atunci concluzia neurologilor de acolo a fost că a fost totuși un virus care nu a putut fi identificat”, a explicat Dr. Mihaela Mandu, medic recuperare fizică.

Tânărul reușește să parcurgă distanțe scurte sau medii, cu ajutorul unui cadru, iar medicii sunt opțimiști în ceea ce privește starea sa de sănătate. Aceștia cred că tânărul va ajunge să se deplaseze cu un grad mai mare de independență, sprijinit doar de o cârjă sau un baston.

Tânărul urmează să fie externat, însă are nevoie de recuperare. Pentru că este posibilă decontarea a doar 4 săptămâni, prin Casa de Sănătate, medicii sunt nevoiți să îl externeze sau să îl transfere la alte secții o perioadă, ca după să îl poată interna din nou la secția de recuperare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:52 - Două mandate de senator vor fi atribuite prin tragere la sorți, după o situație fără precedent în alegerile din România / Piedone nu este sigur de intrarea în Parlament. Vlad Pufu, într-o situație similară
10:46 - Stadionul din Arad și-ar putea schimba denumirea în „Stadionul Helmut Duckadam”
10:32 - Sebastian Burduja, despre temerile investitorilor din sectorul energiei: Primesc telefoane zilnic. Oameni care erau gata să vină în România cu miliarde se întreabă dacă țara mai este sigură și dacă va rămâne în UE și în NATO (VIDEO)
10:27 - Trump continuă numirile în administrația sa. L-a ales pe miliardarul Warren Stephens ambasador în Regatul Unit
10:12 - Cresc amenzile rutiere. Cât ar urma să fie cea mai mică sancțiune pentru șoferi și până la cât ar putea să ajungă
10:08 - Guvernul și Parlamentul Elveției se ceartă din cauza refugiaților din Ucraina: „Solidaritatea îşi atinge limitele când povara devine prea mare şi când abuzurile se înmulţesc”
10:01 - Statele Unite vor desfășura escadrile complete de avioane F-35, în cel mai apropiat punct al Japoniei de teritoriul Rusiei
09:41 - Guvernul francez se confruntă miercuri cu moțiune de cenzură și ar putea să cadă, după ce premierul Barnier a promovat un buget de austeritate
09:39 - Cocaină de 2 milioane de euro într-un camion oprit imediat după ieșirea din România
09:24 - Statele Unite au pregătit un nou pachet de ajutor Ucrainei, în valoare de 725 milioane de dolari. Include rachete Stinger și muniție pentru sistemele HIMARS