Cavnic, o locație de vis, care poate fi aleasă de turiști / Cât costă un pachet complet pentru 3 nopți în Maramureș

Publicat: 08 01. 2023, 14:10
sursă foto: captură YT

Vacanțele românilor se apropie de final, însă chiar și așa mulți continuă să aibă rezervări făcute în stațiunile de la munte pentru perioada următoare.

Pe Valea Prahovei a nins puțin, la fel și la Rânca. În Maramureș însă este un peisaj de vis, cu zăpadă pe pârtii și multă voie bună. Ofertele sunt diverse, pachetele apetisante, iar turiștii aleg stațiunile din partea de nord a țării în căutarea unor zone care să le permită să practice sporturi de iarnă.

În stațiunea Cavnic, din Maramureș, ofertele sunt diverse și pentru toate buzunarele.

Cât costă un pachet complet pentru 3 nopți în Maramureș

Cum sărbătorile au trecut, prețurile au început să scadă. La Cavnic, în Maramureș, sunt reduceri și cu 30% față de perioada anterioară.

Pentru 3 nopţi de cazare la baza pârtiei, cu demipensiune, dar şi skipass şi acces la SPA, o persoană plăteşte 650 de lei. Iar pentru o noapte de cazare la o pensiune din staţiune, turiştii plătesc 150 de lei, potrivit observatornews.ro.

Prețurile bune sunt susținute și de un peisaj de vis, unde zăpada măsoară circa 40 de centimentri.

Cei care vor să se bucure de acest pachet trebuie însă să se grăbească. Potrivit sursei citate, gradul de ocupare este în acest moment de peste 90%.