Câțiva maneliști minori au transmis polițiștilor, de la volan, un mesaj peTikTok. Replica celor de la Rutieră (VIDEO)

Câțiva maneliști minori au transmis polițiștilor, de la volan, un mesaj peTikTok. Replica celor de la Rutieră (VIDEO)
foto: captura video

Poliţiştii din Vâlcea s-au autosesizat după ce câțiva adolescenți dintr-o comunitate rroma au transmis live pe TikTok chiar în timp ce manevrau un autoturism pe un drum public, cu manelele date la maxim.

În urma verificărilor, oamenii legii au confirmat că vehiculul era condus de un minor iar în cauză au deschis un dosar penal, menționează News.ro.

În imaginile postate pe TikTok, autovehiculul are volan pe dreapta iar imaginile filmate cu telefonul de pasagerul din stânga şoferului arată că autoturismul rula pe un drum dintr-o localitate. Pasagerii, care dansau pe manele au transmis şi un mesaj pentru „tovarășii” care îi urmăreau pe reţeaua de socializare chinezească.

Mesajul micilor maneliști pentru polițiști a avut efect

„Ne vedem în trafic băieţii mei poliţişti sunt frati mei va pupam” este mesajul pe TikTok dedicat celor de la Rutieră.

Agenții nu au rămas insensibili la mesajul grupului și le-au împlinit dorința „fratilor”, oferindu-le, la rândul lor, o „dedicație” scrisă:

”În urma verificărilor efectuate a fost identificat conducătorul auto, stabilindu-se că este vorba de un minor, din oraşul Bălceşti, judeţul Vâlcea, care a condus un autoturism în localitatea Bălceşti, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis, miercuri, Poliţia Judeţeană Vâlcea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`