Peste 25.000 de persoane au participat, vineri, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă la nivel naţional. Numărul de locuri de muncă oferite de cei 2.008 angajatori prezenţi la eveniment a fost de 33.399. 350 de persoane au fost angajate pe loc, transmite Observator news.
„Această manifestare reprezintă o oportunitate pentru angajatori şi solicitanţii de locuri de muncă de a interacţiona direct. Prin intermediul acestui eveniment, persoanele interesate au acces la informaţii cu privire la cerinţele angajatorilor şi locurile de muncă oferite de aceştia. De asemenea, angajatorii pot să-şi prezinte posturile disponibile, să identifice candidaţii potriviţi şi să finalizeze procesul de recrutare în mod eficient”, a declarat Florin Cotoşman, preşedintele ANOFM.
Dintre cele 25.133 de persoane prezente la eveniment, 220 erau tineri cu risc de marginalizare socială şi 224 de persoane refugiate din Ucraina. 9.018 persoane au fost selectate în vederea încadrării, dintre care 11 tineri cu risc de marginalizare socială, iar 350 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prezente la eveniment, au fost angajate pe loc.
Unele dintre principalele domenii de activitate unde cele 350 de persoane s-au angajat pe loc sunt: articole de îmbrăcăminte (102), construcţii de clădiri (28), hoteluri şi alte facilităţi de cazare (19), lucrări speciale de construcţii (18), restaurante şi alte servicii de alimentaţie (17), comerţ cu amănuntul cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor (17). Muncitor necalificat (59), operator confecţioner îmbrăcăminte (28), lucrător comercial (16), agent securitate (15), şofer (11) sunt principalele meserii în care au fost încadrate pe loc persoanele fără studii superioare, subliniază sursa citată.
Au fost și locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare. Principalele meserii în care au fost angajate pe loc sunt: inginer, manager, tehnician, economist etc. Judeţele cu cele mai multe locuri de muncă ocupate pe loc sunt: Botoşani (86), Neamţ (53), Constanţa (46), Iaşi (33), Maramureş (29).
Evaluarea finală a rezultatelor Bursei Generale a Locurilor de Muncă va fi realizată la o lună după eveniment.