Câți morcovi trebuie să consumăm zilnic pentru a ne bucura de un bronz perfect
Morcovii aduc numeroase beneficii sănătății, contribuind la sănătatea ochilor și la întărirea sistemului imunitar. Pe timpul verii, acestora li se adaugă o caracteristică în plus, anume ajută la bronzare.
Ce rol are betacarotenul în procesul de bronzare
Pentru a ne bronza, pielea trebuie expusă la razele ultraviolete ale soarelui, care stimulează producția de melanină, pigmentul responsabil de colorarea pielii. Melanina este, la rândul ei, stimulată de betacaroten, un antioxidant important pentru sănătatea pielii, potrivit G4Food.
Betacarotenul, prezent mai ales în morcovi, nu stimulează direct bronzul, dar ajută la menținerea echilibrului pielii expuse la soare. Pe lângă morcovi, betacarotenul se găsește și în caise, piersici, pepene galben, nectarine, roșii, ardei, pepene roșu, căpșuni, rucola, spanac și broccoli.
Care este doza zilnică recomandată
Doza zilnică recomandată de caroten este între 2-4 mg. Un morcov mediu conține aproximativ 2 g de betacaroten, ceea ce înseamnă că un morcov pe zi poate fi suficient pentru a contribui la bronzare. Alte surse de 2 g de betacaroten includ: 50 g spanac, 55 g pepene roșu, 110 g pepene galben, 65 g mango, 130 g caise, 140 g cachi.
Excesul de betacaroten poate fi problematic pentru fumători, crescând riscul de cancer pulmonar, și este contraindicat femeilor gravide sau care alăptează. La persoanele sănătoase, excesul poate duce la o colorare galben-portocalie a pielii, care dispare odată cu reducerea consumului de betacaroten.