Câți medici și câți profesori s-au vaccinat anti-COVID-19, în București

Publicat: 30 07. 2021, 14:30
Actualizat: 02 08. 2021, 13:55
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul României urmărește vaccinarea cât mai multor angajați din sistemul de sănătate și educație. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat cele mai recente cifre.

Rata de vaccinare în rândul medicilor este destul de mare, spre 90%, a declarat Stoica. În rândul personalului auxiliar, rata de vaccinare este mai mică, undeva la 60% și acolo trebuie insistat, a transmis prefectul, în urma discuțiilor cu reprezentanții DSP.

„Dintre persoanele nevaccinate cam 7 la sută sunt medici, restul sunt personal auxiliar”, a precizat Stoica.

„Foarte mulți au acuzat că nu au suficiente informații. Alții spuneau că nu ar exista un vaccin care este făcut pe metoda tradițională”, a explicat Stoica, întrebat despre motivele pentru care personalul auxiliar refuză vaccinarea anti-COVID-19.

Noi încercări de convingere a cadrelor didactice

În ceea ce privește cadrele didactice, 40% au refuzat vaccinul anti-COVID-19.

„În rândul profesorilor rata de vaccinare este undeva spre 60 la sută și sperăm noi că este în creștere, datele acestea fiind ceva mai vechi”, a mai transmis Stoica.

Pentru profesori, Stoica are în vedere o nouă campanie de informare.

„Săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire a personalului didactic cu specialiștii pentru ca să se răspundă întrebărilor”, a transmis Alin Stoica.

Vineri, 30 iulie, GCS a raportat un singur deces în urma infectării cu SARS-COV-2.