România, țară aflată cu zeci de ani în urma Europei din punct de vedere al infrastructurii rutiere, ar mai putea finaliza în 2021 doar 50de kilometri de drumuri de mare viteză, în cel mai optimist scenariu.
În 2021 ar putea fi deschis lotul Alba Iulia – Aiud, de 24 de kilometri, din Autostrada A10 Sebeș Turda, la vară sau cel târziu în toamnă. Grecii de la Aktor se ocupă de lucrări, în baza unui contract pe care fostul ministru de la Transporturi, Răzvan Cuc, a vrut să-l rezilieze. Lucrările se află la un stadiu fizic de 78%. De asemenea, sunt șanse ca peticulde 2,2 kilometri de la Alba Iulia Nord și cei 4 kilometri la sud de la Aiud, care fac parte tot din Autostrada A10, să fie finalizați în 2021.
De asemenea, în 2021 s-ar mai putea adăuga 21 de kilometri ai lotului Piatra Olt – Valea Mare, din Drumul Expres DX12 Craiova – Pitești, cunoscut și sub numele de centură a Slatinei. În prezent, stadiul fizic al lucrărilor este de 53%, iar recepția este programată pentru 2022. Doar în cazul în care antreprenorul, Dorinel Umbrărescu se va mobiliza exemplar ar putea finaliza lucrările înainte de termen.
În 2020, România a inaugurat doar 64 de kilometri de autostradă și astfel, a ajuns la un total de 914 kilometri de drum de mare viteză, adică de două ori mai puțini decât Bulgaria, raportat la suprafața țării.
Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt la CNAIR, a precizat că slabele realizări în construcția de autostrăzi se explică printr-un cumul de factori.
„Sunt proiecte începute prost, s-au tolerat foarte multe lucruri și din partea constructorilor, și din partea CNAIR, și a societății.
Lucrurile care au încurcat proiectele ani de zile, se mențin. De exemplu, exproprierile, relocările de utilități, avizele venite târziu, acordurile de mediu, noile probleme descoperite pe parcursul lucrărilor, în condițiile în care noi ar fi trebuit să le știm din studiul de fezabilitate”, a declarat Alin Șerbănescu pentru B1.ro.