Recalcularea pensiilor a creat nenumărate discuții, dar și nemulțumiri în rândul pensionarilor. Unii au primit doar câțiva lei în plus, alții nu au primit deloc sau chiar suma rezultată după recalculare a fost mai mică față de cât primeau înainte. Însă, dacă se află în această situație, adică pensia e mai micî după recalculare, acei pensionari trebuie să știe că vor primi pensia pe care o aveau înainte, nu li se va tăia din venit, după cum a anunțat ministrul Muncii.
Totodată, s-a decis ca perioadele petrecute în șomaj, în armată sau la facultate nu sunt considerate contributive. Acestea pot însuma mai mult de șase ani, dar pentru fiecare an se acordă doar 0,25 puncte de contributivitate.
De exemplu, în cazul unui pensionar care are o vechime de 39 de ani, pensia lui va crește cu 830 de lei, fiind adăugate 6,25 puncte de contributivitate, potrivit Newsweek.ro.
Valoarea punctului de referință este de 81 de lei.
De exemplu, o persoană cu 36 de ani de muncă va primi o majorare de 506 lei la pensie, rezultat din înmulțirea punctajului de contributivitate de 6,25 cu valoarea punctului.
Persoanele care au o vechime între 20 și 25 de ani nu vor beneficia de această creștere.
Un român care a lucrat 26 de ani, va primi în plus 40 de lei la pensie, corespunzător la 0,5 puncte de contributivitate.
La 27 de ani de muncă, se adaugă un singur punct de referință, ceea ce înseamnă un supliment de 81 de lei.
Dacă un român are 28 de ani de vechime, va primi în plus 121 de lei la pensie, calculat pe baza a 1,5 puncte (0,5 puncte pentru fiecare an după 25 de ani), înmulțite cu valoarea de 81 de lei a punctului.
Cu cât ai vechimea mai mare, cu atât vei primi mai mult, acesta este principiul pe care se merge acum.
Pentru cei care au lucrat 29 de ani, se va acorda un supliment de 161 de lei, echivalent cu două puncte de referință.
La 30 de ani de vechime, pensia se va majora cu 202 lei. O persoană cu 31 de ani de muncă va beneficia de un plus de 263 de lei, adică 3,25 puncte.
Cei care au lucrat cu carte de muncă 40 de ani, vor avea parte de o majorare a pensiei de 911 lei, corespunzător la 6,25 puncte.
Cei cu 45 de ani de vechime, vor primi 1.316 lei la pensie, tot 6,25 puncte.