Câți bani costă un sejur pe litoralul românesc, în minivacanța de Sfânta Maria. Au fost pregătite pachete speciale pentru turiști

Publicat: 12 08. 2024, 17:52
Foto: Captură video

Mai sunt doar câteva zile până la mult așteptata minivacanță de Sfânta Maria, din această lună. Salariații din România urmează să se bucure de o minivacanță de 4 zile, între 15 și 18 august.

Guvernul a decis să facă punte de Sfânta Maria

Încă de la începutul acestui an a fost stabilit de către autorități faptul că 15 august, zi în care se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, este liberă în sectorul bugetar, iar ziua de 16 august, vineri, este o zi-punte oferită de Guvern, fiind urmată de weekend.

Unii dintre aceștia vor opta pentru litoral, alții pentru un scurt concediu la munte.

În ceea ce privește concediul la mare, în această minivacanță, sunt așteptați în jur de 140.000 de oameni pe litoralul românesc.

Cât costă un sejur pe litoralul românesc, în minivacanța de Sfânta Maria

Conform adevarul.ro, au fost pregătite pachete speciale pentru turiști, iar prețurile pentru cazare pornesc chiar de la 142 de lei/noapte, pentru o cameră dublă.

Turiștii care vor ajunge în această minivacanță în Mamaia trebuie să știe că pachetul pentru trei nopți de cazare pornește de la 864 de lei/camera, iar la Neptun-Olimp, tot în perioada 15 – 18 august, vor scoate din buzunar începând de la 528 de lei. În Jupiter, prețul pornește de la 883 de lei, pentru o cameră.

În stațiunea Venus, turiștii care merg pe litoral trebuie să știe că prețul este de 750 de lei camera. În plus, la Constanța și Mangalia vor fi organizate manifestări, cu ocazia Zilei Marinei, pe data de 15 august.