Litoralul românesc este asaltat de turiști. Prețurile au crescut considerabil și nu doar la cazări, ci și la restaurante.
În ciuda faptului că Mamaia este considerată cea mai scumpă stațiune de pe litoralul românesc, Olimp pare să o prindă din urmă.
Un turist a plătit aproape 600 de lei la un restaurant din Olimp. A ținut să împărtășească bonul fiscal cu toată lumea și să-i întrebe pe utilizatorii de pe TikTok cum li se par prețurile pentru litoralul românesc. O bere l-a costat 15 lei, iar un suc natural 13 lei. Un cocktail a fost 25 de lei, iar o înghețată asortată 17 lei, scrie Cancan.
Totodată, pentru 180 grame de mămăligă a scos din buzunar 12 lei, iar pentru 100 de grame de mujdei 10 lei. 200 de grame de cartofi prăjiți au fost 15 lei, iar peștele hamsie 21 de lei, o cantitate de 200 de grame.
Lovitura finală a fost dată de platourile cu fructe de mare, care au costat 420 de lei. Nu se știe ce gramaj aveau. La final, acesta a plătit 574 de lei.
Pe de altă parte, o turistă de la mare a rămas șocată când a văzut cât costă trei felii de pepene în Eforie Nord.
La prânz, aceasta a mers la o împinge tava din Eforie Nord, de unde și-a cumpărat o ciorbă, tochitură, o salată de varză, o prăjitură și trei felii de pepene.
Ciorba a fost 18 lei, prăjitura 8 lei, salata de varză albă 9 lei, tochitura de porc 28 de lei, iar pepenele, atenție, 6 lei, adică 2 lei bucata. Bucată care este atât de subțire că te uiți prin ea. În total, turista a plătit 69 de lei pentru o persoană, un prânz complet, la împinge tava, în Eforie Nord.