Câteva zeci de persoane s-au adunat la Universitate, în faţa Teatrului Naţional, pentru a protesta faţă de eutanasierea câinilor maidanezi.
Mulţi dintre participanţii la protest au venit cu propriile animale de companie, majoritatea câini de rasă.
Un cordon de jandarmi este dispus între grupul de protestatari şi carosabil, scrie Mediafax.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 10 septembrie, Legea privind câinii fără stăpân, care stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.
După adoptarea legii în Parlament au fost organizate mai multe proteste, atât de către persoane care cer rezolvarea problemei câinilor maidanezi prin strângerea acestora de pe străzi, cât şi de cei care se opun eutanasierii maidanezilor.