Câteva cartiere din București riscă să aibă iarna aceasta mari probleme cu apa caldă și căldura

Câteva cartiere din București riscă să aibă iarna aceasta mari probleme cu apa caldă și căldura
sursă foto: captură YT

Iarna aceasta, cartierele Tei și Aviației din București riscă să aibă cele mai mari probleme cu apa caldă și căldură, deoarece agentul termic vine de la CET Sud, iar până ajunge la destinație, din cauza distanței lungi și a avariilor, are o temperatură mai scăzută, a declarat pentru HotNews directorul Termoenergetica, Claudiu Crețu.

Zonele cele mai vulnerabile sunt cele din NE Capitalei

În aceeași situație sunt și cartierele Pantelimon, Fundeni și Colentina, însă aici sunt speranțe că din decembrie situația se va rezolva.

”Având în vedere situația ultimilor ani, zonele vulnerabile sunt cele din NE Capitalei – Colentina, Aviației, Fundeni, Pantelimon.

Avem însă speranța că la CET Titan cazanele vor fi puse în funcțiune în luna decembrie, astfel că zona Pantelimon, zona adiacentă CET Titan, ar trebui să nu mai aibă probleme. Rămân zone vulnerabile Aviației și zona Tei”, a explicat Claudiu Crețu.

Lucrările la centrala provizorie din Titan sunt în curs. Acestea vizează instalarea unor capacități de producție cu capacitatea de 75 de MW energie termică, închiriate de Primăria Capitalei pentru un an.

Costul de închiriere pe an este de circa 13 milioane lei fără TVA

Mai sunt probleme de ani de zile și vor mai fi și iarna aceasta la punctele termice de la capătul rețelei.
„Pe întreaga hartă a Bucureștiului mai sunt anumite puncte termice care sunt capete de rețea.

La aceste capete de rețea se încearcă închirirerea celor 20 de capacități modulare de producere a energiei termice pentru această iarnă (n.r. un fel de cazane de apă caldă care se pun lângă punctul termic), licitația fiind în derulare, astfel încât să putem acoperi și această problemă.

Sunt în tot orașul, parte dintre ele în Tei, câteva în Sectorul 5, Petre Ispirescu șamd. Termenul de depunere a ofertelor este 31 octombrie”, a explicat Claudiu Crețu.

Directorul Termoenergetica, Claudiu Crețu, spunea de curând pe B1 TV: „Oamenii să aibă răbdare, vom avea căldură la iarnă”. Termoenergetica încălzește în jur de 560 de mii de apartamente în cele șase sectoare ale Bucureștiului.

O licitație cu termen de finalizare a procedurii de achiziție necunoscut

Licitația a fost lansată pe 20 septembrie și are termen de depunere a ofertelor finalul lunii octombrie. Dar rămâne de văzut când se va finaliza procedura de achiziție și când vor fi instalate capacitățile modulare.

Valoarea estimată pentru închirierea capacităților modulare de producere a energiei termice, pentru iarna aceasta, până pe 30 aprilie 2023, este de circa 20 milioane lei.

”Termenul de montare şi punere în functiune (PIF) a capacităţilor modulare de producere energie termică este 31.12.2022, perioada ce va include obtinerea de catre ofertant a tuturor avizelor, acordurilor, autorizatiilor aferente si racordarea la utilitati (gaze naturale, energie electrica (daca este cazul), apa, canalizare), inclusiv la retelele de termoficare ale punctelor termice”, se arată în sistemul electronic de achiziții publice.

Cele 23 de puncte termice sunt în următoarele zone: Radu Beller, Piața Victoriei, Știrbei Vodă, Aviației, Drumul Taberei, Virtuții, Ramuri Tei, Cheile Zănoagei, Luncșoara, Labirint, Livada Nouă, Mărgeanului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)