Categoriile de români care vor fi încorporaţi în caz de război. Pedepsele prevăzute pentru cei care refuză
Serviciul militar obligatoriu e suspendat în România, dar, în cazul decretării stării de război, mobilizare sau asediu, Ministerul Apărării va mobiliza toţi rezerviştii, iar serviciul militar va redeveni obligatoriu.
Ce prevede legea despre mobilizarea rezerviștilor în caz de război
Prin Legea 395/2005, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat de la 1 ianuarie 2007. Totuşi, în contextul crizei din Ucraina, trebuie spus că, în anumite condiţii, autorităţile pot apela la mobilizarea parţială sau totală a forţelor de apărare.
În cazul decretării stării de război, mobilizare sau asediu, care sunt decretate de preşedinte şi validate de Parlament, Ministerul Apărării mobilizează rezerviştii, informează Adevărul
E vorba de militarii rezervişti voluntari cu vârste între 18 şi 55 de ani, care au contracte cu Ministerul şi sunt plătiţi chiar dacă stau acasă cu 30% din soldă, cu minimum 540 de lei, în cazul unui soldat. Ei trebuie să se prezinte imediat la unităţile militare de care aparţin.
De asemenea, mai e vorba de cei 60.000 de rezervişti „clasici”, adică pe cei care şi-au efectuat stagiul militar înainte de suspendarea acestuia şi sunt în posesia unui livret militar. Ei știu deja unitate trebuie să se prezinte în 48 de ore.
Cei care nu se prezintă riscă între 2 și 7 ani de închisoare, potrivit Codului Penal.
Pe timp de război, mobilizare sau asediu, serviciul militar redevine obligatoriu
Potrivit Legii 395/2005, pe durata stării de război, a stării de mobilizare şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie. Sunt încorporabili bărbații români cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar. La cerere, încorporarea se poate face și la 18 ani.
Nu sunt cetăţeni încorporabili:
- cei inapți, potrivit baremului medical
- personalul hirotonit sau ordinat care aparţine cultelor religioase
- călugării care au o vechime în mănăstire de cel puţin doi ani
- persoanele aflate în detenție, arest preventiv sau care sunt trimise în judecată până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluţionat cauza penală
- cei care au persoane în întreţinere, cei care au soţia bolnavă, încadrată în gradul I sau II de invaliditate și cei care au unul sau mai mulţi copii minori, iar soţia a decedat
- cei ai căror părinţi sunt invalizi de gradul I sau II
Cetățenii care refuză să îndeplinească serviciul militar din motive religioase sau de conştiinţă execută serviciul alternativ, fără arme.
Refuzul încorporării se pedepsește cu închisoarea
„Fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, se arată la articolul 432 din Codul Penal.
Când ţara nu se află în stare de război sau asediu, refuzarea încorporării e sancționată cu amenzi între 500 şi 8.000 de lei.