Categoriile de români care vor fi încorporaţi în caz de război. Pedepsele prevăzute pentru cei care refuză

Categoriile de români care vor fi încorporaţi în caz de război. Pedepsele prevăzute pentru cei care refuză
În caz de război, Ministerul Apărării mobilizează toţi rezerviştii, iar serviciul militar redevine obligatoriu. Sursă Foto: MapN / Facebook

Serviciul militar obligatoriu e suspendat în România, dar, în cazul decretării stării de război, mobilizare sau asediu, Ministerul Apărării va mobiliza toţi rezerviştii, iar serviciul militar va redeveni obligatoriu.

Ce prevede legea despre mobilizarea rezerviștilor în caz de război

Prin Legea 395/2005, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat de la 1 ianuarie 2007. Totuşi, în contextul crizei din Ucraina, trebuie spus că, în anumite condiţii, autorităţile pot apela la mobilizarea parţială sau totală a forţelor de apărare.

În cazul decretării stării de război, mobilizare sau asediu, care sunt decretate de preşedinte şi validate de Parlament, Ministerul Apărării mobilizează rezerviştii, informează Adevărul

E vorba de militarii rezervişti voluntari cu vârste între 18 şi 55 de ani, care au contracte cu Ministerul şi sunt plătiţi chiar dacă stau acasă cu 30% din soldă, cu minimum 540 de lei, în cazul unui soldat. Ei trebuie să se prezinte imediat la unităţile militare de care aparţin.

De asemenea, mai e vorba de cei 60.000 de rezervişti „clasici”, adică pe cei care şi-au efectuat stagiul militar înainte de suspendarea acestuia şi sunt în posesia unui livret militar. Ei știu deja unitate trebuie să se prezinte în 48 de ore.

Cei care nu se prezintă riscă între 2 și 7 ani de închisoare, potrivit Codului Penal.

Pe timp de război, mobilizare sau asediu, serviciul militar redevine obligatoriu

Potrivit Legii 395/2005, pe durata stării de război, a stării de mobilizare şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie. Sunt încorporabili bărbații români cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar. La cerere, încorporarea se poate face și la 18 ani.

Nu sunt cetăţeni încorporabili:

  • cei inapți, potrivit baremului medical
  • personalul hirotonit sau ordinat care aparţine cultelor religioase
  • călugării care au o vechime în mănăstire de cel puţin doi ani
  • persoanele aflate în detenție, arest preventiv sau care sunt trimise în judecată până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluţionat cauza penală
  • cei care au persoane în întreţinere, cei care au soţia bolnavă, încadrată în gradul I sau II de invaliditate și cei care au unul sau mai mulţi copii minori, iar soţia a decedat
  • cei ai căror părinţi sunt invalizi de gradul I sau II

Cetățenii care refuză să îndeplinească serviciul militar din motive religioase sau de conştiinţă execută serviciul alternativ, fără arme.

Refuzul încorporării se pedepsește cu închisoarea

„Fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”, se arată la articolul 432 din Codul Penal.

Când ţara nu se află în stare de război sau asediu, refuzarea încorporării e sancționată cu amenzi între 500 şi 8.000 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni