Ce categorii de populație vor fi imunizate cu vaccin AstraZeneca. Programările încep în 10 februarie
Primele doze de vaccin produse de compania AstraZeneca au sosit duminică în România și au fost distribuite către centrele regionale din Timișoara, Iași, Craiova și Cluj. În luna februarie, țara noastră va primi un total de 800.000 de doze de ser anti-COVID, iar programările la vaccinarea cu AstraZeneca vor începe din data de 10 februarie, după cum a anunțat chiar premierul Florin Cîțu.
Vaccinul produs de AstraZeneca este diferit față de cele două intrate pe piață europeană până acum, cel de la Moderna și de la Pfizer BioNTech. Spre deosebire de acestea două, serul de la AstraZeneca se administrează în două doze, la o distanță de 8 săptămâni față de prima inoculare. Mai mult decât atât, vaccinul anti-COVID dezvoltat de AstraZeneca este un vaccin monovalent compus dintr-un singur vector adenoviral modificat, iar acesta transmite organismului informațiile și intrucțiunile pentru producere proteinei Spike unice.
Ce categorii de populație vor primi vaccinul de la AstraZeneca
În România, s-a decis administrarea serului de la AstraZeneca în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, după cum a precizat CNCAV.
„Câteva informaţii despre AstraZeneca care vine în România şi în luna februarie ar trebui să avem cel puţin 600.000 de doze. Începem programarea din 10 februarie, pentru AstraZeneca, persoane între 18 şi 55 de ani şi vom avea 180 de cabinete noi pentru AstraZeneca. Cred că de mâine (duminică – n.r.) încep să fie distribuite 81.600, dar programarea va începe din 10 februarie, deci avem şi această lună, începem să avem din ce în ce mai multe”, a declarat și premierul Florin Câțu.
Rapelul urmează să fie administrat la o distanță de 8 săptămâni
Medicul Valeriu Gheorghiță a anunțat săptămâna trecută că în România nu se vor păstra doze pentru rapel, din prima tranță a vaccinului AstraZeneca, acesta fiind realizat la o distanță de aproximativ 8 săptămâni.
„Pentru AstraZeneca ne-am propus să nu păstrăm rapelul, având în vedere că distanţa dintre cele două doze este de opt săptămâni, or din acest punct de vedere avem toate motivele să nu păstrăm rapelul şi va fi asigurat din tranşele care urmează în luna martie (…) Am avut inclusiv o sesiune, dacă vreţi, ştiinţifică cu reprezentanţii companiei AstraZeneca la nivel european, în care am analizat toate datele ştiinţifice şi am decis de comun acord să mergem pe recomandarea de a administra la opt săptămâni şi vă explic şi de ce, pentru că rata de eficacitate între opt săptămâni şi douăsprezece săptămâni nu creştea semnificativ, practic intervalul de confidenţă era aproape la fel, iar din acest punct de vedere ne-am dorit să păstrăm totuşi rapelul la opt săptămâni tocmai pentru a creşte probabilitatea ca persoana respectivă să vină, pe de-o parte, la rapel şi să reducem şansa şi riscul, în primul rând, ca persoana să se infecteze ca urmare a expunerii la acest virus între prima doză şi rapel.
Deci, practic, ne dorim, pe de o parte, să păstrăm un echilibru între rata de eficacitate aşa cum este ea dovedită şi, într-adevar, la vaccinul de la AstraZeneca cu cât rapelul a fost administrat mai târziu faţă de prima doză, cu atât eficacitatea a fost mai mare, dar, repet, datele de eficacitate arată, într-adevăr, semnificativ mai mare eficacitatea faţă de patru săptămâni, comparativ cu opt săptămâni. Deci acesta a fost motivul pentru care noi am ales opt săptămâni şi am rămas pe grupa de vârstă de 18-55 de ani, pentru că marea majoritate a persoanelor voluntare înrolate în studii erau în această categorie de vârstă, unde datele de eficacitate erau cât se poate de relevante”, a declarat Valeriu Gheorghiță, în cursul săptămânii trecute.
Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca trebuie să fie păstrat la o temperatură de +2 până la +8 grade Celsius, iar dozele sosite în România au fost repartizate duminică astfel: Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze; – Centrul Regional de Depozitare Craiova: 15.300 doze; – Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 25.200 doze; – Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 17.100 doze. Iată tot ce trebuie să știe persoanele de peste 65 de ani despre vaccinul dezvoltat de AstraZeneca, împotriva noului coronavirus.