La finalul lunii mai 2018, numărul de beneficiari de pensii de serviciu era de 9.066. Cei mai mulţi dintre ei, respectiv 3.490, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.
Astfel, pensia medie în acest caz a fost de 13.937 lei, din care 12.786 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit celor mai recente date centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 873 de persoane, pensia medie fiind de 5.483 lei, din care 3.488 lei suportaţi de la bugetul de stat.
Totodată, de Legea nr. 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, beneficiau 810 de persoane, pensia medie cifrându-se la 3.811 lei, 2.312 lei din ei fiind suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce privește beneficiarii Legii 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, numărul lor era de 1.472 pensionari. Pensia medie a acestora era de 10.749 lei, din care 7.824 lei suportaţi de la bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi s-au acordat unui număr de 606 persoane, pensia medie fiind de 7.619 lei, din care 4.508 lei cota suportată din bugetul de stat, scrie Agerpres.
Iar de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor beneficiau 1.817 pensionari. În acest caz, pensia medie a fost de 3.838 lei, din care 2.300 lei de la bugetul de stat.