Câte zile au la dispoziție românii din diaspora pentru a reveni în țară în caz de mobilizare sau stare de război

Câte zile au la dispoziție românii din diaspora pentru a reveni în țară în caz de mobilizare sau stare de război
Foto simbol: Hepta.ro / DPA Images

Legislația românească prevede că, la instituirea stării de asediu sau în cazul în care este declarată stare de mobilizare sau stare de război, cetățenii încorporabili cu domiciliul în România care sunt plecați temporar în străinătate au obligația de a se prezenta la centrele militare în evidența cărora se află, în cel mult 10 zile de la data notificării, pentru a îndeplini serviciul militar pe bază de conscripție, potrivit Adpres.ro.

De asemenea, în astfel de scenarii, rezerviștii voluntari și rezerviștii cu domiciliul în România care sunt plecați temporar în străinătate au obligația de a se prezenta la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, în cel mult 10 zile de la data notificării, pentru a îndeplini serviciul militar în calitate de rezervist concentrat sau mobilizat.

Totodată, cetățenii încorporabili și rezerviștii fără domiciliu în România, precum și cei care nu au putut fi notificați au obligația să contacteze centrul militar în evidența cărora se află cu privire la modalitatea de îndeplinire a serviciului militar, în cel mult 15 zile de când a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea Parlamentului privind starea de mobilizare sau starea de război, precum și decretul Președintelui privind declararea stării de mobilizare sau instituirea stării de asediu sau a stării de urgență.

Klaus Iohannis: România este foarte bine apărată și are toate garanțiile de securitate. Niciun român nu trebuie să se teamă

România, ca membru NATO și partener strategic al SUA, beneficiază de toate garanțiile de securitate de care are nevoie, a declarat președintele Klaus Iohannis, care vineri a vizitat Baza Mihail Kogălniceanu alături de secretarul general al NATO și adjunctul său, Jens Stoltenberg și Mircea Geoană, în contextul evoluțiilor de securitate din proximitatea Ucrainei, unde Federația Rusă a concentrat un număr masiv de trupe.

„România, ca membru NATO și partener strategic al Statelor Unite ale Americii, beneficiază de toate garanțiile de securitate de care are nevoie. Aceste garanții au la bază, iată, angajamentul intensificat al NATO, precum și al unor aliați precum Statele Unite și Franța, ca răspuns la deficitul accentuat de securitate de pe dimensiunea sudică a Flancului Estic. Acest angajament și solidaritatea manifestată aduc consistență și credibilitate sporite efortului colectiv aliat de a spori securitatea noastră, a tuturor. (…) Vreau să fiu foarte explicit și foarte clar. România este foarte bine apărată și are toate garanțiile de securitate. Niciun român nu trebuie să se teamă. Însă, trebuie să știm de unde vine această siguranță a noastră, ce sunt garanțiile de securitate”, a declarat șeful statului român.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`