Fostul senator PSD Cătălin Voicu, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare

Publicat: 29 06. 2018, 09:53

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, condamnare definitivă la 7 ani de închisoare cu executare a lui Cătălin Voicu, fost senator PSD şi consilier al preşedintelui Ion Iliescu.

Voicu a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciuîntr-un dosar în care este acuzat de intervenţii la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte.

Această condamnare este concurentă cu cea pentru care fostul senator a fost condamnat în anul 2012 la şapte ani de închisoare, iar magistraţii au decis să contopească pedepsele şi să păstreze eliberarea condiţionată primită după 3 ani de puşcărie de Voicu, astfel că acesta nu se va întoace după gratii.